Suntem o echipă de rideri pasionați de mountain biking și comunitate. Provenim din generații diferite, cu experiențe variate, dar cu același scop: să dăm mai departe ceea ce ne-a oferit sportul ăsta, libertate, echilibru, prietenii și aventură.
Ne place să pedalăm, dar mai mult decât atât, ne place să construim trasee, legături între oameni, momente faine. Ne implicăm activ în dezvoltarea unei comunități sănătoase de MTB, organizăm ture, ateliere, tabere și lucrăm constant la întreținerea potecilor din jurul Devei.
Pentru noi, Devadat înseamnă mai mult decât trasee și biciclete. Înseamnă timp petrecut în natură, înseamnă implicare, joacă serioasă și un spațiu în care orice rider, începător sau avansat, poate învăța, progresa și simți că aparține.